Vrea să-i arate lui Becali că a greșit când a renunțat la el și l-a luat la Dinamo!** Borcea mizează pe rebelul care l-a ȘOCAT pe Gigi la Steaua: „Are toate calitățile posibile”

Vrea să-i arate lui Becali că a greșit când a renunțat la el și l-a luat la Dinamo!** Borcea mizează pe rebelul care l-a ȘOCAT pe Gigi la Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La fotbal talent, la purtare repetent. Aceasta este caracterizarea făcută lui Cosmin Matei, jucător venit la Dinamo în această iarnă, de către oamenii care au lucrat cu el.

Fie că a jucat la Farul, Steaua sau Astra, mijlocașul în vârstă de 20 de ani a șocat prin două aspecte: tehnica deosebită și capacitatea de a face prostii.

Cristi Borcea are însă încredere în fostul stelist și așteaptă ca acesta să explodeze în tricoul alb-roșu.

„Cosmin Matei are toate calitățile posibile! Îi mai trebuie minte și încredere de sine”, a spus Cristi Borcea în EXCLUSIVITATE pentru ProSport.

CE S-A SPUS DESPRE COSMIN MATEI

Este un împătimit al jocurilor de noroc.
Pe vremea când juca la Steaua, șefii au aflat că mijlocașul, împreună cu Stancu și Tănase, au avut o partidă de cărți care a durat până la orele dimineții.

Nu respectă sarcinile tactice.
„Eu îi spuneam ceva, iar când intra pe teren făcea ce voia el. Călcâie, fente inutile”, a povestit unul dintre foștii tehnicieni ai lui Matei.

Este foarte tupeist.
La antrenamente încercă să-și umilească colegii cu tehnica sa. Nu ezită să râdă de ei după meciuri, mai ales când aceștia au nereușite pe teren.

I-ar fi spus lui Gigi Becali că visul lui este să câștige la loto și să se lase de fotbal.
„L-am întrebat ce e în capul lui și ce vrea el de la viață”. Răspunsul lui Matei a fost șocant: „Vreau să câștig la loto și să mă las de fotbal”, a povestit patronul Stelei

23 de meciuri a adunat Cosmin Matei în Liga I, la Farul, Steaua și Astra

1 gol a reușit mijlocașul în Liga I, în ziua în care a împlinit 20 de ani, pe 30 septembrie 2011

5 partide a jucat Matei pentru naționala U21 și șase pentru reprezentativa U19

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×